
“Toamna este mai mult un anotimp al sufletului decât al naturii…” Friedrich Nietzsche
-E oficial!
-A venit toamna!
Bun venit zilelor tot mai scurte și nopților nesfârșite,bun venit ploilor mărunte și ceruri plumburii,bun venit, toamna.
Iubesc toamna de când mă știu și o aștept de fiecare data, o aștept din 6 august,cand se sărbătorește ‘schimbarea la fata’ iar oamenii din jurul meu povesteau cum din acea zi, toamna isi face ușor prezenta,ramane discreta pentru încă câteva săptămâni dar e acolo, o simți ușor în aer.
După cum zicea cineva, exista 2 anotimpuri,asteptarea toamnei și venirea toamnei, cam așa sunt și eu și nu vreau sa zic ca în restul anului nu e nimic special dar totul paleste în fata frumuseții ei, toamna.
Toamna e o melancolie plăcută,o trezire a amintirilor nostalgice, o poezie pictata în jurul nostru, un parfum dulce și înțepător,toamna e o placinta cu mere și Scorțișoara.
Toamna ne arata într-un mod atât de unic cât e de frumoasa schimbarea, ne reamintește în fiecare an, ca schimbarea e inevitabila, e necesară ,ne spune sa intram în jocul ei și pe cât de inevitabila ar fi, poate fi atât de minunata.
Toamna e un spectacol iar noi ii suntem spectatorii și avem privilegiul de a contempla aceasta minunata opera pusă în scena chiar în fata noastră ,eu zic sa ne oprim ușor din toată agitația de zi cu zi și sa privim, sa ne încărcam cu frumos, să-i dam sufletului Putin repaos, putina liniște,putina hrana sufleteasca.
Cand vine toamna ,parca ceva te împinge de la spate sa intri intr-o librărie în Căutare de rechizite școlare,chiar dacă anii de școală sunt în spate, toamna ai pofta de citit, de învățat poezii și cules castane din curtea școlii pentru ora de lucru manual.
Toamna e pofticioasa, e gustoasa și îmbietoare, toamna are gust de vinete coapte, de struguri dulci și mere în căutarea scorțișoarei,ea se aștearnă frumos în borcanele ce stau sa fie așezate pe rafturile cămării,toamna isi scutura crengile bogate pentru noi și întreaga natura.
Toamna cu aerul umed și înțepător,cu ploi mărunte și reci și soare blând și ocrotitor,ea vine cu pofta de curățenie,de împachetat vara și pusă la naftalina, cu pofta de haine groase și căciuli,cu seri lungi și ceaiuri calde, cu pofta de liniște,de meditație,de calm.
Toamna vine cu poezie, pentru ca ea însăși e o poezie,una a parcurilor cu alei ruginite, a pădurilor ce parca înfloresc, a pământurilor negre și arse, toamna e un dans al frunzelor în vânt, al fumului care în ceas de seara se înaltă timid și ondulat înspre cer, un dans al norilor prăfuiți care parca sunt crosetati deasupra noastră precum o pătură sa tina de cald.
Toamna e un cuprins fără de care povestea nu ar avea încheiere, ar fi incompleta, ar fi lipsită de farmec.
Voua ce va place cel mai mult atunci când vine toamna?
Eu abia aștept zilele cu ploaie, haine comode, șosete de lână și ceai cald. Mă bucur că în sfârșit vom avea timp de citit și de odihnă după o vară tare aglomerată. Foarte frumos și inspirațional articolul!
LikeLiked by 1 person
Am scos deja canile de sezon,adica toamna/iarna/Crăciun 😂,Șosetele groase și prima porție de ciocolata calda este deja băută 😂
LikeLike
Super! La noi doar ceai inca, dar incepe maratonul la Diva din octombrie si sigur scoatem si ciocolata calda:)
LikeLiked by 1 person
daaaaa:))) cred ca de aia nu am mai avut răbdare, când am văzut reclama cu filme de Crăciun am intrat in spiritul Crăciunului Putin mai repede😂
LikeLike
Ei nu o vad atat de wow ! Dar e racoriredupa o vara racoroasa ! Si cred ca e anotimpul in care sa invatam sa ne bucuram si de ploi!
LikeLiked by 1 person
Îmi plac la nebunie ploile de toamna, pe langa faptul ca sunt necesare mai ales după atâta uscăciune dar au și un farmec aparte🙂
LikeLiked by 1 person